In Romania se gaseste un monument unicat in patrimoniul mondial

Featured In Romania se gaseste un monument unicat in patrimoniul mondial

Biserica fortificata din satul Darjiu, judetul Harghita, supranumita "Cetatea Slaninilor”, este singurul monument din patrimoniul mondial care hraneste o intreaga comunitate, pastrand de secole intre zidurile ei bucatele, cerealele, precum si obiectele de pret ale satenilor.

Darjiu este un sat mic in sudul judetului Harghita, cu putin peste o mie de suflete, tainuit in inima Subcarpatilor Homoroadelor. Dupa 19 kilometri pe drumuri de tara partial asfaltate sau pietruite traversate din Odorheiu Secuiesc pana in apropierea limitei cu judetele Brasov si Mures, de pe culmile dealurilor abia se zareste, in vale, un palc de case. Din mijlocul lor, se ridica turnul inalt si ascutit al bisericii fortificate, in jurul careia graviteaza existenta intregii comunitati.

Casele varuite in diferite culori vesele emana o nota de optimism, care nu trece neobservata, chiar si atunci cand vremea este mohorata sau este ger de crapa pietrele.

Localnicii, majoritatea maghiari de confesiune unitariana, sunt zambitori, calmi si creeaza in jurul lor o atmosfera pozitiva. Firi domoale, se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor, prelucrarea laptelui si a lemnului. Pare ca nimic nu ii scoate din ritm pentru ca, sustin ei, sunt protejati de secole de "biserica-cetate”.

"Biserica-cetate este sufletul comunitatii, ea sta pavaza in fata pericolului, ne apara avutul si ne asigura hrana, adunata din truda noastra de peste an", spune Kovacs Piroska, o localnica.

Cetatea slaninilor

In camerele de provizii racoroase ale bastioanelor bisericii fortificate din Darjiu, stau atarnate pe "cuie” din lemn mostenite din tata in fiu carnea, carnatii, slana si suncile afumate ale satenilor. Fiecare familie are cel putin un cui, iar cel care are mai multe, este considerat un om bogat.

"Asta este slanina mea, sta agatata aici de sapte luni, de cand am taiat porcul si se pastreaza bine, ca e curent si rece ca la frigider chiar si vara, cand este naduseala mare. Si cuiul din bastion este al meu, mostenit de la tata, aici asa se face. Cuiele nu sunt de cumparat, si nici de vanzare, ca se lasa mostenire copiilor”, spune Dénes Albert, un satean in varsta de 80 de ani, clopotarul bisericii.

Insemnatatea "cuiului din bastion” pentru viitoarele familii este explicata si intr-o povestioara veche de aproape un secol, despre o fata de maritat si alesul ei, pe care localnicii o spun cu bucurie oricarui nou-venit.

"O fata din Darjiu, plecata slujnica la boierii de la Bucuresti, si-a intrebat dragutul - un consatean care o voia de nevasta - ce avere are, ca sa stie de era potrivit pentru insuratoare. Iar acesta i-a raspuns: nu oi fi eu cel mai bogat, dar am sase cuie! Si fata nu a stat pe ganduri, ca doar se procopsea cu un om cu stare”, povesteste nenea Kiss János.


In fiecare miercuri, la cantatul cocosilor - conform regulilor instituite in epoca medievala, in vigore si astazi - clopotul incepe sa bata, anuntand satenii ca se deschid portile cetatii si pot veni sa isi faca provizii pentru o saptamana. Fiecare isi taie cate o "daraba” de slanina, cu atat mai mare cu cat familia este mai numeroasa si isi pune in desaga masura de grau de macinat pentru painea de casa, coapta in cuptorul nelipsit din curtea fiecarei gospodarii.

"Acest obicei unic, pastrat de sute de ani, ii fascineaza pe turistii veniti din toate colturile lumii sa viziteze faimoasa biserica fortificata de la Darjiu”, spune profesorul Ákos Biás din localitate.

Vizitatorii pot lua parte la "ceremonia slaninilor” din fiecare zi de miercuri a saptamanii, cu conditia sa isi anunte intentia inainte cu cateva zile. Inedit este si faptul ca doritorii se pot inregistra telefonic, chiar si din strainatate, la acest ceremonial si, in schimbul sumei de 6 euro, pot degusta, la "ospatul slaninii”, inceput neaparat cu o palinca de prune care starneste apetitul, cas de oaie, sunca, traditionala slana afumata, alte bunatati din gastronomia locului si vin de casa.

Biserica fortificata, inclusa in patrimoniul UNESCO


Biserica fortificata din comuna Darjiu, declarata monument UNESCO in anul 1999, este una dintre cele mai importante din Transilvania.

Lacasul de cult a fost ridicat in anul 1270, in stilul arhitectonic romanic, caracteristic acelei vremi.

Desele atacuri de-a lungul istoriei tumultoase a zonei au impus fortificarea acestuia, dupa exemplul bisericilor fortificate sasesti si la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul celui de-al XVI-lea, biserca fost reconstruita si infrumusetata cu arcade gotice.

"In secolul al XVI-lea s-au construit si zidul inconjurator din piatra, inalt de sase metri, cele cinci bastioane si turnul de 38 de metri, prevazut cu doua clopote. Pana si podul bisericii a fost fortificat, parapetul drumului de straja fiind scos deasupra contrafortilor, inlesnind astfel deschiderea unor largi guri de aruncare, sub cornisa”, afirma Árkosi Gyöngyi, ghidul din localitate.

Árkosi Gyöngyi adauga ca biserica fortificata este singurul monument din patrimoniul mondial care hraneste o comunitate.

Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt o caramida datand de la 1400 - una dintre cele mai vechi din Bazinul Carpatic - incastrata in peretele sudic in interiorul bisericii, pe care a fost inscrptionat cu caractere runice textul "Nicolae, paroh al Darjiului” si frescele murale, pictate in 1419 de Paul - fiul lui Stefan din Ung, descoperite in urma cu un secol, sub numeroase straturi de var.

Pe peretii netencuiti, desi deteriorate in mare parte, pot fi admirate picturile murale care infatiseaza "Legenda regelui Ladislau” al Ungariei, "Convertirea Apostolului Pavel” sau "Martiriul celor 10.000”, Arhanghelul Mihail, Sfantul Anton mai multi episcopi crestini, considerate de specialisti cele mai impresionante opere medievale din Transilvania.


Turnul de poarta si fortificatiile, adaptate nevoilor actuale

Intrarea in biserica fortificata se face pe la baza turnului de poarta. Candva era mult mai inalta, pentru a permite intrarea carelor satenilor. Astazi masoara un stat de om, dar s-au pastrat cele doua porti masive si groase din lemn, amplasate de o parte si de cealalta la baza turnului.

"Cea de-a doua poarta, interioara, situata la o distanta de aproximativ patru metri de prima, reprezenta inca o linie de aparare in calea dusmanilor. Deasupra ei se poate vedea si astazi santul prin care satenii, adapostiti in curtea bisericii-cetate, aruncau smoala clocotita, ulei incins si apa fiarta peste atacatori”, spune ghidul.

In curtea interioara, jur-imprejurul zidului impresioneaza coridorul de aparare lat de sapte metri, prevazut cu esafodaje numite, pe vremuri, "potecile aparatorilor”, destinate soldatilor care se impotriveau atacurilor vrajmasilor, ripostand cu arme de foc de la ferestrele de tragere protejate cu inchizatori de lemn, care strapung zidul de aparare pe toata lungimea acestuia.

Incepand din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, "potecile aparatorilor” au capatat alta intrebuintare, satenii agatand pe ele costumele pretioase de nunta si hainele de sarbatoare, iar coridorul de aparare a fost intesat cu lazi din lemn de stejar, in care se pastreaza si in zilele noastre zestrea viitoarelor mirese, obiectele de pret si granele.

In fortificatiile bisericii a fost amenajat si un muzeu cu banci scolare de peste un secol, care, unelte, unitati de masura, mobilier vechi, obiecte din activitatile cotidiene ale satului care ii incanta pe turisti.

"Vin multi turisti sa ne viziteze biserica satului, muzeul din interiorul curtii, bastioanele, chiar si clopotnita si sunt mirati. Multi dintre ei nu au vazut in viata lor asa ceva si, cand ajung in tarile lor, le povestesc prietenilor, care vin la randul lor, curiosi sa vada cum se traieste aici. Sunt multe lucruri unice la noi, de care suntem foarte mandri”, spune Ákos Biás.

Doar preotul si octogenarul clopotar, om de incredere al comunitatii, au acces oricand in biserica-cetate, pe o intrare care da in curtea casei parohiale, ferecata cu un lacat medieval ce se deschide cu "o ghicitoare” secreta pentru restul lumii.

"Numai domnul parinte stie ghicitoarea si tine cheile care deschid lacatul, asa ca nimeni nu poate umbla pe aici cum ii este voia si nici furaciuni nu exista, ca cine indrazneste este scos din cetate si nu mai are loc in comunitate. De la dansul va afla secretul numai preotul care ii va lua locul. Eu am o cheie de la intrarea de la turn, ca sa trag clopotele si raspund de tot ce se intampla cat sunt acolo”, povesteste octogenarul Dénes Albert.

Un ceas solar, fixat pe turnul sud-vestic in 1662, masoara trecerea implacabila a timpului, spre stiinta tuturor celor care trec prin Darjiu, satul harghitean unde obiceiurile oamenilor au ramas neschimbate din Evul Mediu.

În România se găseşte un monument unicat în patrimoniul mondial. Iată de ce este deosebită „Cetatea Slăninilor” de la Dârjiu

 

sursa: descopera.ro

 

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org