Balcic, suma Balcanilor

Featured Balcic, suma Balcanilor

Armatele române, alături de cele greceşti şi sârbeşti, îi obligă pe bulgari, în anul 1913, să renunţe la pretenţiile de a domina zona Balcanilor. Ca urmare, Balcicul este câştigat, împreună cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. În 1924, Regina Maria se îndrăgosteşte de micul oraş şi îşi cumpără aici un domeniu pe care construieşte Castelul, Capela „Stella Maris”, diverse alte clădiri şi o grădină superbă, amenajată în mai multe sectoare.

Cum ajungi în „Oraşul Alb”

După un drum de aproximativ 270 de kilometri, venind pe ruta Bucureşti-Ruse-Varna, pe parcursul căruia nu întâmpini provocările de pe şoselele României, dai cu privirea de un indicator scris cu litere latine şi slave - „Balcic”. De aici încolo eşti absorbit de povestea unui orăşel care a cucerit, deopotrivă, oameni simpli, capete încoronate şi artişti celebri. Farmecul Balcanilor, parfumul Orientului şi încercările civilizatoare ale Occidentului şi-au dat întâlnire la ţărmul Mării Negre, printre stânci albicioase, păduri şi valuri înspumate.

Oamenii locului, ocupaţi cu sărăcia lor de zi cu zi, nu mai pun mare preţ pe istoria zonei. Se bucură doar de turiştii cheltuitori, care pun stăpânire vara pe terasele şi restaurantele din preajma Castelului Reginei Maria. Dealtfel, ei te îndrumă cu amabilitate în cazul în care, fiind pentru întâia oară acolo, nu găseşti drumul spre „obiectivul turistic numărul 1”.

Lipsurile trădate de localnici prin îmbrăcăminte şi aerul posomorât contrastează, în arşiţa verii, cu risipa turiştilor cheflii, îndrăgostiţi de berea Zagorska.

Unde îţi laşi maşina?

Odată ce te dumireşti cam cum trebuie să te strecori pe străduţele oraşului pentru a ajunge la Castel, apare problema parcării. Se spune că în Bulgaria nu e bine să-ţi laşi maşina oriunde. Cele mai sigure sunt parcările amenajate. Eu am optat pentru una subterană, unde tariful era două leva pe trei ore. În bani româneşti, înseamnă un leu şi ceva pe oră. Ca bonus, pentru primele două ore nu plăteai nimic. De la parcarea pe care am ales-o, am mers în plimbare, paralel cu ţărmul, traversând un peisaj superb, până la porţile Castelului.

Bazarul cu suvenire de dinaintea intrării era plin, de-a valma, cu steaguri româneşti, ruseşti şi bulgăreşti, borcane cu miere de trandafiri, tricouri, şepci, umbrele, jucării şi diverse kitsch-uri din lemn. Balcanii, în toată splendoarea lor... Ospătarii cârciumioarelor din preajmă, ieşiţi să pescuiască muşterii, te îmbiau cu ciorbe, fripturi şi zaharicale, başca o bere gratis la un meniu comandat.

„Davai desiati leva!”

Dacă scapi din vâltoarea negustorilor şi a cârciumarilor fără să fii acostat de vreunul, te aşteaptă „vama” administratorilor Castelului şi ai Grădinii Botanice – aceasta din urmă nimic altceva decât parte a domeniului Reginei Maria. „Davai desiati leva!”, spune vânzătoarea, cu vocea uşor piţigăiată, arătându-ţi cu degetele de la ambele mâini cât te costă biletul de acces. Îi dai zece leva, sau cinci euro, şi afli că ai plătit, de fapt, două bilete – unul pentru vizitarea Castelului şi altul pentru vizitarea Grădinii Botanice.

Fără să achiţi şi cel de-al doilea bilet nu poţi intra. O mică şmecherie care îţi reaminteşte că te afli în sud-estul Europei. Te consolezi cu gândul că la noi eşti jecmănit şi mai rău. Unde mai pui că obiectivele turistice aflate mai sus de Vama Veche nu sunt nici pe departe atât de bine puse în valoare!? Ce-i al bulgarilor e pus deoparte, în sensul că dibuie mai repede ca noi limita bunului-simţ atunci când vine vorba despre raportul calitate-preţ.

Prin grădinile Paradisului...

Trecut de intrarea amenajată cu „învârtitoare”, ca la metroul bucureştean, poţi uita o vreme de experienţele balcanice, atât de cunoscute nouă, românilor. Florile multicolore şi aerul uşor sărat, iltrat de coroanele dese ale arborilor, te îndeamnă să leneveşti vreo jumătate de oră pe undeva, pe la umbră.
Urci şi cobori trepte, te pierzi şi te regăseşti, înţelegi şi te miri, toate acestea preţ de câteva zeci de minute. În fine, te integrezi în logica nescrisă a locului.

Seducţie, mister şi nostalgie

Realizezi faptul că, aşa cum fusesei prevenit de cunoscuţi, Castelul Reginei Maria, soţia Regelui Ferdinand al României, este de fapt o vilă cu un farmec aparte, chiar straniu. „Cuibul Liniştit”, aşa cum a mai fost denumit Castelul, este o clădire cu pereţii văruiţi în alb şi cu acoperişuri de ţiglă roşie, străjuite de un minaret. Este o vilă care, prin amplasament şi frumuseţea naturii ce o înconjoară, rivalizează cu marile domenii ale aristocraţiei occidentale.

Se vede „mâna” peisagistului elveţian Jules Janin, angajat iniţial de ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Acesta a reuşit să înnobileze locul, ajutat fiind atât de ambient, cât şi de fondurile substanţiale puse la dispoziţie de Regină.

Interiorul Castelului

Simplitate este cuvântul de ordine. Pereţii sunt albi, aerul aristocratic fiind conferit de uşile masive din lemn sculptat.
Privirea vizitatorului se opreşte asupra dulapurilor încrustate şi pictate. Câteva icoane şi tablouri, precum şi micul altar amenajat într-o cameră cu vedere la mare vorbesc de la sine despre sensibilitatea stăpânei domeniului. Acestea sunt obiectele care s-au mai păstrat.
Turiştii mai pot intra în budoarul Reginei, care cuprinde baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, chiuveta şi măsuţa de toaletă, păstrate intacte.
Reîntors în grădinile domeniului vei da peste case ce serveau cândva drept bucătării, saloane de oaspeţi şi alte asemenea – în total în număr de nouă. Nu e de ratat nici „Vinăria” Reginei de unde poţi cumpăra băuturi dintre cele mai alese.

 

sursa: historia.ro

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org